COMUNICAT DE PRESĂ – FINAL PROIECT START UP AIR

COMUNICAT DE PRESĂ – FINAL PROIECT START UP AIR

COMUNICAT DE PRESĂ 

START UP AIR – Antreprenoriat Inovativ în Regiunea Nord-Vest

Proiectul care a ajutat 58 de persoane să-și transforme  pasiunea în business

 Martie 2021, Cluj-Napoca

 

Asociația Inceptus România, împreună cu partenerii: Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, Fiatest SRL şi Patronatul Tinerilor Întreprinzători Cluj, au implementat în perioada ianuarie 2018 – martie 2021 proiectul “START UP AIR – Antreprenoriat Inovativ în regiunea Nord-Vest”.

 

Proiectul s-a adresat persoanelor din Regiunea Nord-Vest care doresc să deschidă o afacere, în mediul urban, în domenii non-agricole ca urmare a participării la programul de formare antreprenorială derulat în cadrul proiectului.

 

Prin concursul de planuri de afaceri organizat s-au selectat 60 de idei de afaceri, dintre care 58 au beneficiat de o finanțare nerambursabilă sub forma ajutorului de minimis în valoare de maxim 148.600 Ron pentru a-și transforma pasiunea în business.

 

Rezultatele obținute în cadrul proiectului au fost prezentate în perioada 17-18 martie 2021, în cadrul ultimelor conferințe organizate sub denumirea TIC TALKS – Tehnologiile digitale – soluții inovatoare în timpul crizei provocate de Corona virus, desfășurate la Cluj-Napoca și Bistrița și transmise live prin intermediul platformei Zoom, unde au participat atât beneficiari ai ajutoarelor de minimis, cât și reprezentanți ai organizațiilor partenere în proiect și a mediului de afaceri.

 

Un număr de 437 participanți au avut posibilitatea să-și îmbunătățească competențele antreprenoriale, participând la programe de formare antreprenorială susținute de cei mai experimentați lectori din domeniu. A urmat concursul de planuri de afaceri unde cele mai bune idei de afaceri au fost selectate pentru finanțare. Acești tineri, la început de drum au beneficiat de servicii gratuite de consiliere, consultanță și mentorat pentru dezvoltarea afacerii inițiate, iar prin afacerile înființate s-au creat 151 locuri de muncă.

 

Perioada pandemiei de COVID-19 a fost una dificilă pentru tinerii antreprenori și a determinat noi abordări pentru multe din firmele înființate pentru a supraviețui pe piață și pentru a le menține funcționale.

Suntem mândrii de afacerile implementate și de oamenii care le-au înființat, acestea reprezentând un aport important la dezvoltarea economică regională și locală. Toate afacerile susținute pot fi vizualizate pe platforma AIR4Europe, la adresa: https://air4europe.inceptus.ro/.

 

De asemenea, în cadrul conferinței a fost lansat și filmul-documentar ce prezintă poveștile a 20 antreprenori de succes finanțați prin proiect, un instrument important pentru viitoarele generații de antreprenori. Filmul-documentar este disponibil pe canalul de YouTube al proiectului sau accesând link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=FThGkuustcs.

 

Proiectul START UP AIR – Antreprenoriat Inovativ în Regiunea Nord-Vest a beneficiat de cofinanțare din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară 3 “Locuri de muncă pentru toți”, Obiectivul specific 3.7. “Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană, program „România Start-up Plus”.

Valoarea totală eligibilă a fost de 14.691.136,72 lei din care: 12.438.521,20 lei contribuția Uniunii Europene și 2.195.033,15 lei contribuția din bugetul național. Co-finanțarea eligibilă a Solicitantului a fost de 57.582,37 lei.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi http://www.fonduri-ue.ro

 

Mai multe detalii despre proiect se găsesc pe site-ul proiectului: https://www.startupair.ro/

 

Asociația Inceptus România

Cluj-Napoca, Str. Anatole France nr.22

E-mail: startupair.biz@gmail.com

Andrei POP, manager proiect

0745605361

 

Comunicatul de presă poate fi descărcat aici: Comunicat presa_AIR final

 

Previous Post#JurnalDeCarantină: Educația nu a intrat în pandemie