#JurnalDeCarantină: Educația nu a intrat în pandemie

#JurnalDeCarantină: Educația nu a intrat în pandemie

Odată cu încheierea examenelor, care s-au arătat mai dificile în acest an din cauza condițiilor generate de pandemie, am găsit oportun să vă prezentăm un alt start-up finanțat în cadrul proiectului nostru: Miraveli Education – Școala din Mansardă.

Dacă printre cititori avem părinți cu copii care sunt deja elevi sau chiar elevi ai școlilor sau liceelor din centrul Clujului, cu siguranță nu mai este nevoie de o descriere, însă nu putem să nu trecem în revistă câteva detalii despre acest centru pentru cei care acum află de Școala din Mansardă.

Miraveli „este locul în care copiii învață să își organizeze cât mai eficient timpul și unde vor reuși cu succes să-și completeze portofoliul educațional, continuându-și drumul descoperirii propriei personalități, drum început la școală”. La Miraveli veți găsi „o echipă de oameni pasionați, plini de dragoste și respect pentru copii și adolescenți, dedicați meseriei de pedagog, cu experiență în domeniu și a căror activitate este recunoscută prin rezultatele remarcabile ale elevilor coordonați”.

Despre cum a fost în lunile trecute și cum au descurs activitățile elevilor în starea de urgență, am întrebat-o chiar pe Elisabeta Nistor, cea care a pus bazele școlii din mansardă.

—interviu—

  1. Cum a fost perioada de stare de urgență în care v-ați văzut nevoiți să schimbați mediul de învățare de la clasă, în online? Ce activități ați reuși să adaptați la mediul online?

Cel mai dificil a fost să gestionăm lucrurile din punct de vedere al socializării, al muncii în echipă, respectiv partea emoțională pe care noi punem foarte mult accent în activitățile de la Centru, dar treptat ne-am adaptat.

Online, am lucrat foarte mult (aproape zilnic) cu cei care urmau să susțină Examenul de Evaluare Națională, atât la limba română cât și la matematică, dar am continuat și cu grupele de after school, deși într-un ritm mai redus. Am mutat în online meditațiile la diverse discipline: română, matematică (atât în română cât și în engleză), engleză, germană și activitatea de consiliere și am reușit să le menținemîintr-un ritm asemănător celui de la Centru. De asemenea, tot online, am reușit să continuăm și lecțiile de programare și pian.

  1. Ce oportunități ați identificat în această perioadă?

Trecerea de la clasă în mediul online ne-a permis să ne extindem activitatea și să ajungem la copii care locuiesc în alte orașe, precum: Brașov, Tg. Mureș. Este o oportunitate foarte bună pentru viitor și vom continua să oferim online cursuri pentru acești copii și după ce lucrurile vor reveni la normal.

  1. Cum s-au adaptat elevii? Ce dificultăți au întâmpinat?

Copiii s-au adaptat relativ ușor. De cele mai multe ori, o fac mai rapid decat adulții. Dificultățile întâmpinate constau în faptul că lucrul în mediul online este mult mai solicitant și mai obositor, motiv pentru care perioadele de lucru au trebuit adaptate. La fel de solicitant este și pentru profesor, care trebuie să depună un efort mai mare pentru a reuși sa le capteze atenția copiilor.

  1. Ați avut în pregătire elevi din clase terminale – cum a decurs pregătirea?

Am avut pregatire cu un număr mare de elevi din clasa a opta cu care s-a lucrat atât individual cât și pe grupe. Am organizat grupe de 11 copii cu care am făcut cursuri intensive de matematică și română, unele chiar zilnic, organizate la începutul perioadei de urgență, altele cu două săptămâni înainte de examen, pentru e reuși să ajungem acolo unde ne-am dorit cu toții: ei, părinții lor și noi, echipa Miraveli. Pentru ei a fost o perioadă mai dificilă decât pentru ceilalți, atipică, iar pentru noi a fost mai ușor să lucrăm pentru ei și cu ei, deoarece aveau o motivație foarte clară și interesul lor era sporit. Am organizat și multe simulări online, pe care am încercat să le aducem cât mai aproape de ceea ce se întamplă la examene, inclusiv purtarea măștii de protecție pe tot parcursul simulării pentru a se obișnui.

Deși a început vara, iar copiii sunt în vacanță, activitatea centrului nu s-a oprit, ci a dat startul unei alte etape: Scoala de Vară, despre care puteți afla mai multe aici: https://www.miraveli-education.ro/scoala-de-vara/

În plus, Miraveli – Școala din Mansardă, va relua și programele educaționale din timpul anului școlar. Vă încurajăm să le faceți o vizită pe site (www.miraveli-education.ro) să aflați mai multe despre ei și poate, curând, de ce nu, chiar la sediul lor din centrul Cluj-Napoca.

Previous PostANUNȚ RECRUTARE EXPERT MONITORIZARE SUSTENABILITATE FIRME