#JurnalDeCarantină/Episodul 1 – POUF.uri în carantină (obiecte funcționale, distractive și confortabile)

#JurnalDeCarantină/Episodul 1 – POUF.uri în carantină (obiecte funcționale, distractive și confortabile)

Trecem printr-o perioadă plină de inceritudini, iar cele economice au căpătat amploare. Cu toate acestea, oportunități există la tot pasul, iar Oana a identificat o oportunitate de promovare foarte bună în această perioadă și idei de sprijin pentru comunitate. Cu un mic atelier de producție de pouf-uri din materiale textile, a ales să abordeze această criză cu o notă veselă și…cu reduceri de 20% la articole numai bune de șezut în casă zilele acestea. Totul s-a transformat în joacă pe Facebook și pe Instagram#STAIACASA.

Echipa Big Pouf a fost în această perioadă în atelier, chiar dacă doar câteva ore pe zi, lucrând la pouf-uri perfecte pentru activitățile care s-au mutat acasă, așa că de acum poți să lucrezi din pouf, să citești din pouf, să te uiți la seriale sau te joci cu copiii, tot din pouf.

Credeați că asta e tot? Vă înșelați! Big Pouf are o echipă super dinamică și plină de energie, empatică, care nu a putut să rămână indiferentă la necesitatea implicării în activități comune de sprijin pentru categoriile vulnerabile în această perioadă. Astfel că s-au alăturat, în mod voluntar, echipei Ajutor Spitale Cluj. S-a lucrat intens la prototipuri pentru echipamente pentru medici: halate și botoșei înalți. Feedback-ul bun nu a întârziat să apară de la medici, iar prototipurile au ajuns în ateliere unde se produc în siguranță, respectând regulile de igienă în acest domeniu.

Oana lucrează din 2012 la proiectul pouf., iar anul trecut a obținut și finanțare pentru afacerea ei de tip start-up. Atelierul beneficiază acum de și mai multe echipamente cu care au fost confecționate pouf-urile din colecțiile disponibile pe site. Să achiziționezi un pouf e chiar safe în perioada asta, pentru că poți să plătești online și ajunge repede la ușa ta. Iar pentru și mai multă siguranță, husa e detașabilă și se poate spăla ușor.

Da, poate că ritmul e redus, dar lucrurile frumoase nu au cum să stea pe loc și nici echipa BigPouf. Activitatea continuă în atelierul din Cluj-Napoca, dar și online. Echipa BigPouf e de găsit peste tot:

Web: https://pouf.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/poufos/

Instagram: https://www.instagram.com/pouf.ro/

Pont: se lucrează la o colecție de pouf-uri perfecte pentru grădini, terase și cabane, impermeabile, cu printuri colorate și optimiste, numai bune pentru perioada în care ne vom bucura din nou de „sănătate la aer curat”.

 

 

Previous PostÎntâlnirea clubului Air 4 Start-ups din iunie
Next Post#JurnalDeCarantină/Episodul 2 – Despre artă, în izolare